Ce Este Agenția?

Argumentul Central

Articolul propune o reconceptualizare fundamentală a noțiunii de agenție umană în teoria socială. Autorii susțin că majoritatea abordărilor contemporane — fie că este vorba despre teoria alegerii raționale, teoriile normative sau teoriile practicii — oferă o viziune unilaterală și incompletă asupra agenției. Obiectivul central al lucrării este triplu: să dezagregeze analitic agenția în componentele sale constitutive, să demonstreze modul în care aceste dimensiuni se împletesc cu formele structurii sociale și să indice implicațiile empirice ale unei astfel de concepții.

Critica Perspectivelor Existente

Autorii identifică trei tradiții teoretice principale care tratează agenția în mod reductiv. „Teoreticienii practicii”, precum Pierre Bourdieu și Anthony Giddens, acordă atenție selectivă habitusului și practicilor rutinizate, reducând în mod implicit agenția la dimensiunea sa repetitivă și luată de bună. Teoria alegerii raționale subliniază scopurile și instrumentalitatea, dar pune între paranteze procesele interpretive prin care actorii construiesc efectiv alegerile în timp real. Teoriile normative și comunicative supraaccentuează deliberarea și judecata. Niciuna dintre aceste tradiții nu surprinde complexitatea deplină a agenției și nici interacțiunea dinamică dintre dimensiunile sale.

Fundamentele Teoretice: Pragmatismul și George Herbert Mead

Pentru a depăși aceste limitări, autorii se întorc la pragmatismul american — în special la opera lui John Dewey și George Herbert Mead — și la fenomenologia socială (Alfred Schutz). Conceptele-cheie preluate din lucrarea lui Mead The Philosophy of the Present sunt: timpul constituit prin evenimente emergente, care impun o refocalizare continuă a trecutului și viitorului, și socialitatea — capacitatea ființelor umane de a fi simultan încastrate în multiple sisteme temporale și relaționale. Mead respinge concepția newtoniană a timpului ca succesiune de instante izolate, argumentând că temporalitatea este un fenomen social și intersubiectiv.

Triada Acordică a Agenției

Autorii definesc agenția ca un proces temporalmente construit de angajament social față de diferite medii structurale, care, prin interacțiunea dintre obișnuință, imaginație și judecată, reproduce și transformă acele structuri. Această definiție cuprinde trei dimensiuni analitice distincte, pe care le denumesc „triada acordică a agenției”:

Dimensiunea Iterațională

Aceasta se referă la reactivarea selectivă de către actori a tiparelor de gândire și acțiune din trecut, încorporate în activitatea practică de rutină. Ea conferă stabilitate și ordine universurilor sociale și susține identitățile, interacțiunile și instituțiile în timp. Locus-ul agenției în această dimensiune constă în schematizarea experienței sociale — selectarea, recunoașterea și aplicarea schemelor tacite de acțiune. Autorii analizează contribuțiile lui Aristotel, Aquinas, Dewey, Merleau-Ponty, Schutz, Garfinkel, Bourdieu și Giddens la conceptualizarea acestui aspect.

Dimensiunea Proiectivă

Aceasta se referă la generarea imaginativă de către actori a posibilelor traiectorii viitoare de acțiune, în care structurile primite de gândire și acțiune pot fi reconfigurați creativ în raport cu speranțele, temerile și dorințele pentru viitor. Proiectivitatea nu este nici voluntarism radical, nici instrumentalism îngust; formarea proiectelor este întotdeauna un proces interactiv, încastrat cultural. Autorii urmăresc genealogia conceptului de la tradițiile ebraică și greacă antică, trecând prin existențialism și fenomenologie (Kierkegaard, Heidegger, Sartre, Schutz), până la pragmatism (Dewey, Mead).

Dimensiunea Practic-Evaluativă

Aceasta se referă la capacitatea actorilor de a face judecăți practice și normative între traiectorii alternative posibile de acțiune, ca răspuns la cerințele emergente, dilemele și ambiguitățile situațiilor prezente în evoluție. Autorii urmăresc această dimensiune de la etica aristotelică a înțelepciunii practice (phronesis), trecând prin filosofia kantiană a judecății, până la teoriile contemporane ale deliberării critice (Dewey, Arendt, Habermas) și analizele feministe (Gilligan, Benhabib, Haraway).

Structura Internă a Fiecărei Dimensiuni

Fiecare dintre cele trei dimensiuni posedă propria structură acordică internă, orientată simultan spre trecut, prezent și viitor. De exemplu, dimensiunea iterațională cuprinde: atenția selectivă, recunoașterea tipurilor, localizarea categorială, manevra printre repertorii și menținerea așteptărilor. Dimensiunea proiectivă include: identificarea anticipatorie, construcția narativă, recompunerea simbolică, rezoluția ipotetică și înscenarea experimentală. Dimensiunea practic-evaluativă implică: problematizarea, caracterizarea, deliberarea, decizia și execuția.

Agenție, Structură și Implicații pentru Cercetarea Empirică

Autorii resping atât dualismul kantian dintre liberul arbitru și necesitate, cât și tendința de „conflație centrală” identificată de Margaret Archer în teoriile lui Bourdieu și Giddens, care fac din structură și agenție elemente inseparabile. În schimb, ei propun o „dublă constituire a agenției și structurii”: contextele temporale-relaționale susțin anumite orientări agentice, care la rândul lor constituie diferite relații ale actorilor față de mediile lor. Autorii formulează trei întrebări-cadru pentru cercetarea empirică: cum susțin diferitele contexte structurale anumite orientări agentice; cum permit schimbările în orientările agentice diferite forme de mediere asupra contextelor; și cum își pot reconstrui actorii propriile orientări agentice pentru a-și modifica relația cu structurile existente.

Concluzie

Autorii conchid că o reconceptualizare adecvată a agenției umane ca proces temporal complex — denumit „pragmatică relațională” — oferă fundamente mai solide pentru analiza sociologică. Această perspectivă permite înțelegerea gradelor variabile de inventivitate, reflectivitate și intervenție transformatoare ale actorilor sociali, contribuind totodată la o înțelegere mai profundă a problemelor filosofice privind libertatea, creativitatea și democrația.

Referință

Emirbayer, M., & Mische, A. (1998). What is agency? American Journal of Sociology, 103(4), 962–1023.