Imaginația sociologică în vremea schimbărilor climatice

Argumentul principal

Articolul semnat de Kari Marie Norgaard susține că înțelegerea și răspunsul la schimbările climatice necesită două forme distincte de imaginație: imaginația ecologică – capacitatea de a percepe relațiile dintre acțiunile umane și efectele lor asupra sistemului biofizic al Pământului – și imaginația sociologică – capacitatea de a vedea relațiile din interiorul societății care alcătuiesc structura socială dăunătoare mediului. Autoarea argumentează că, deși comunitatea științifică a înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea imaginației ecologice, imaginația sociologică rămâne insuficient dezvoltată în discursul interdisciplinar privind schimbările climatice.

În ciuda apelurilor repetate pentru implicarea științelor sociale în dezbaterile despre climă, sociologii sunt în continuare subreprezentați în forurile internaționale cheie. Studiile arată că doar 3% din publicațiile din domeniu aparțin sociologilor, iar pe lista membrilor IPCC figurează un singur sociolog. Această absență are consecințe serioase: conversația interdisciplinară actuală este dominată de imperialism științific, de un fetiș al opiniei publice și de un reducționism psihologic al fenomenelor sociale.

Cadrul conceptual

Norgaard se bazează pe conceptul de imaginație sociologică elaborat de C.W. Mills, care descrie capacitatea de a lega biografia individuală de procesele istorice și structurile sociale mai largi. Fără această capacitate, atât comunitatea științifică, cât și publicul larg sunt incapabile să perceapă structura socială care le înconjoară, limitând astfel posibilitatea de a identifica soluții reale la criza climatică. Sociologia, cu atenția sa asupra interacțiunii dintre indivizi, norme sociale, sisteme culturale și economie politică, este disciplina cel mai bine plasată pentru a adresa această lacună.

Patru întrebări cheie reformulate sociologic

1. De ce se produce schimbarea climatică?

Autoarea constată că răspunsurile actuale la această întrebare sunt dominate de perspectivele tehnice ale științelor naturii, iar dintre științele sociale, economia și psihologia sunt cele mai prezente – ambele utilizând individul ca unitate de analiză. Din perspectivă sociologică, emisiile ridicate de gaze cu efect de seră rezultă din logicile de creștere ale sistemelor economice, sociale, politice și culturale actuale. Concepte precum societatea riscului (Beck) și roata de producție (Schnaiberg) oferă un cadru explicativ pentru înțelegerea modului în care contextele structurale determină comportamentele individuale și deciziile politice. Factorii sociali – lobby-ul industrial, structurile politice, sistemele culturale – sunt esențiali pentru explicarea traiectoriei emisiilor, dar rămân insuficient analizați.

2. Cum este societatea afectată?

Impacturile schimbărilor climatice sunt profund inegale și variabile. Modificările ecologice – instabilitatea meteorologică, creșterea nivelului mării, intensificarea incendiilor – afectează diferit comunitățile din întreaga lume, în funcție de clasă, gen, rasă și context cultural. Sociologia aduce în prim-plan importanța coeziunii comunitare, a atașamentului cultural și a identității colective în configurarea acestor impacturi. Totodată, schimbările climatice amenință structurile democratice atunci când interesele corporatiste ale industriei petroliere modelează dezbaterea publică și politicile de mediu, punând sub semnul întrebării legitimitatea sistemelor economice și politice actuale.

3. De ce nu am reușit să răspundem eficient?

Timp de aproape două decenii, cercetarea a presupus că lipsa de informare reprezintă principalul factor al non-răspunsului public. Totuși, datele nu susțin nici teoria deficitului informațional, nici ideea că oamenii au încetat să le pese. Norgaard propune o explicație sociologică: contextul social însuși poate îngreuna răspunsul la schimbările climatice. Autoarea face trimitere la propria cercetare privind organizarea socială a negării, arătând că, în anumite contexte politico-economice, oamenii evită în mod activ confruntarea cu informații perturbatoare pentru a se proteja de emoții precum frica, vinovăția și neputința, pentru a respecta normele culturale și pentru a menține o identitate individuală și națională pozitivă. Campaniile de dezinformare ale scepticilor climatici și reprezentarea mediatică distorsionată contribuie suplimentar la pasivitatea colectivă.

4. Cum am putea răspunde mai eficient?

Autoarea critică tendința dominantă de a reduce răspunsul la schimbările climatice la consumul individual, constatând că această abordare supraestimează rolul individului și are funcția politică de a sustrage guvernele și corporațiile de la responsabilitate. Sociologia pledează pentru schimbări structurale în sistemele economice, politice și culturale. Răspunsul eficient implică mobilizare civică, mișcări sociale, implicare politică locală și regională, și crearea de comunități care să depășească sentimentul de neputință. Angajamentul local poate contribui la construirea imaginației sociologice de jos în sus, reconectând oamenii cu realitățile concrete ale schimbărilor climatice din propriile comunități.

Concluzii și apel la acțiune

Norgaard încheie cu un dublu apel: pe de o parte, comunitatea științifică naturalistă trebuie să depășească imperialismul științific și să implice activ sociologi și alți cercetători din științele sociale în rapoarte, consilii editoriale și institute interdisciplinare; pe de altă parte, sociologii înșiși trebuie să iasă din „sociologia ca de obicei” și să se angajeze mai profund cu problematica schimbărilor climatice și a Antropocenului. Disciplina sociologiei, deși a apărut în contextul mitului modernist al depășirii limitelor naturale, este astăzi chemată să dezvolte și o imaginație ecologică, completând astfel tabloul interdisciplinar necesar pentru a face față celei mai profunde dislocări sociale din istoria modernă.

Referință

Norgaard, K. M. (2018). The sociological imagination in a time of climate change. Global and Planetary Change, 163, 171–176.