Satisfacția față de supervizare în rândul studenților la asistență socială din Israel: Componente ale supervizării, suport între colegi și factori legați de traumă
Introducere și context
Supervizarea reprezintă unul dintre cele mai importante elemente în formarea profesională a studenților la asistență socială, fiind considerată componenta esențială a pregătirii practice. Satisfacția față de supervizare joacă un rol crucial în dezvoltarea identității profesionale a studenților, influențând atât motivația de învățare, cât și capacitatea acestora de a-și construi o identitate profesională solidă. Cu toate acestea, factorii care contribuie la satisfacția față de supervizare în rândul studenților la asistență socială au fost rareori investigați sistematic.
Studiul de față, realizat în contextul israelian, examinează contribuția componentelor supervizării, a suportului din partea colegilor, a traumatizării secundare și a creșterii post-traumatice vicariante (VPTG) asupra satisfacției față de supervizare în rândul studenților la asistență socială. În Israel, studenții încep practica de teren din primul an de studiu și acumulează aproximativ 1.000 de ore de formare pe parcursul celor trei ani de studii, lucrând frecvent cu victime ale traumelor, ceea ce îi expune unui risc ridicat de traumatizare secundară.
Cadrul teoretic
Componentele supervizării
Literatura de specialitate identifică trei componente principale ale supervizării: componenta suportiv-emoțională (sprijinul emoțional oferit studenților pentru a face față stresului din teren), componenta educațională (transmiterea cunoștințelor teoretice și a abilităților practice) și componenta administrativă (monitorizarea sarcinilor, evaluarea competențelor și organizarea sesiunilor de supervizare). Studiile anterioare sugerează că stilul interpersonal al supervizorului este asociat pozitiv cu satisfacția supervizaților.
Suportul din partea colegilor
Suportul colegilor reprezintă un factor important în procesul de formare, oferind studenților un spațiu sigur pentru a împărtăși experiențe, a discuta provocările întâlnite în teren și a primi feedback constructiv. Grupurile de studiu din cadrul programelor de asistență socială pot normaliza experiențele traumatice și pot facilita dezvoltarea profesională.
Traumatizarea secundară și VPTG
Traumatizarea secundară apare atunci când terapeuții, inclusiv studenții în formare, dezvoltă simptome similare cu cele ale clienților traumatizați cu care lucrează. VPTG, în schimb, descrie schimbările psihologice pozitive pe care le poate experimenta un terapeut ca urmare a expunerii la traumele clienților, manifestate în trei domenii: percepția de sine, viziunea asupra lumii și relațiile cu ceilalți.
Metodologie
Studiul a utilizat un design cantitativ transversal, cu eșantionare de conveniență. Au participat 259 de studenți la asistență socială (rata de răspuns: 61,1%) din trei instituții academice israeliene: Universitatea Bar-Ilan, Universitatea Ben-Gurion din Negev și Centrul Academic Ruppin. Au fost incluși studenți din toți cei trei ani de studiu, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani (M = 24 ani), dintre care 90% femei.
Instrumentele utilizate au inclus:
- Un chestionar de satisfacție față de supervizare, bazat pe Multifactor Leadership Questionnaire (Bass, 1985), cu 8 itemi pe o scală Likert de 4 puncte (α = .96);
- O întrebare cu trei itemi pentru măsurarea timpului alocat fiecărei componente de supervizare;
- Chestionarul de suport din partea colegilor (Aviram și Katan, 1991), cu 4 itemi (α = .92);
- Scala de stres traumatic secundar (STSS), cu 17 itemi (α = .88);
- Inventarul de creștere post-traumatică (Tedeschi și Calhoun, 1996), adaptat pentru contextul studiului, cu 21 de itemi (α = .93).
Analiza datelor a inclus corelații Pearson, teste t, analize de varianță (ANOVA) și o regresie liniară ierarhică în trei pași.
Rezultate
Analiza de corelație a evidențiat că satisfacția față de supervizare a fost corelată pozitiv cu componenta suportiv-emoțională, componenta educațională, suportul colegilor și VPTG, și negativ cu componenta administrativă și traumatizarea secundară. De asemenea, studenții din primul an au raportat niveluri semnificativ mai ridicate de satisfacție față de supervizare comparativ cu cei din anii doi și trei.
Regresia ierarhică a explicat 36% din varianța satisfacției față de supervizare. Rezultatele pe pași au arătat că:
- Pasul 1 (variabile de fond): a contribuit cu 4,9% la model; studenții din primul an au fost mai satisfăcuți decât cei din anii următori;
- Pasul 2 (componentele supervizării și suportul colegilor): a adăugat 21,4% din varianță; componentele suportiv-emoțională și educațională au prezis pozitiv satisfacția, componenta administrativă a prezis-o negativ, iar suportul colegilor a contribuit pozitiv;
- Pasul 3 (factori traumatici): a adăugat 9,8% din varianță; VPTG a prezis pozitiv satisfacția, iar traumatizarea secundară a prezis-o negativ.
Discuții și implicații practice
Rezultatele confirmă că traumatizarea secundară reduce semnificativ satisfacția față de supervizare. Studenții aflați în stare de supraîncărcare emoțională pot deveni reticenți în a solicita sprijin supervisorului, mai ales din cauza rolului dual al acestuia — atât de mentor, cât și de evaluator. Teama de a fi percepuți ca incompetenți poate conduce la evitare și tăcere, agravând distresul emoțional și reducând satisfacția față de supervizare.
În contrast, VPTG este asociat cu o satisfacție mai mare, sugerând că studenții care percep o creștere personală și profesională tind să asocieze această schimbare pozitivă cu aspectele benefice ale supervizării. Componentele suportiv-emoțională și educațională contribuie pozitiv la satisfacție, în timp ce accentul excesiv pe aspectele administrative are efectul opus.
Studiul subliniază trei implicații practice esențiale: (1) supervizarea trebuie să echilibreze suportul emoțional și educația cu cerințele administrative, implicând studenții în planificarea aspectelor administrative; (2) supervizorii ar trebui să încurajeze schimbul de experiențe între colegi, pentru a ajuta studenții să-și calibreze așteptările față de supervizare; (3) curriculumul de asistență socială ar trebui să includă module dedicate traumatizării secundare și VPTG, atât pentru studenți, cât și pentru formarea supervizorilor.
Limitele studiului
Studiul prezintă câteva limitări: eșantionarea de conveniență limitează generalizabilitatea rezultatelor, designul transversal nu permite stabilirea unor relații cauzale, iar durata scurtă a relației de supervizare (aproximativ 8 luni) poate influența dinamica și calitatea acesteia. Autorii recomandă studii longitudinale și extinderea cercetării la alte instituții academice.
Referință
Reuven Even Zahav, R., Refaeli, T., Shemesh, S., Gottlieb, S., & Ben-Porat, A. (2020). Supervision satisfaction among social work students in Israel: Supervision components, peer support, and trauma-related factors. Research on Social Work Practice, 30(8), 884–894.
